Deputații „Pentru Moldova” cer Guvernului R. Moldova să asigure livrarea medicamentelor la domiciliu, motivul fiind lipsa farmaciilor în mai multe localități din țară. Totodată, deputata Ruxanda Glavan susține că declarațiile autorităților potrivit cărora lista medicamentelor compensate a fost extinsă, sunt doar niște „promisiuni deșarte”.

„În ultima vreme, subiectul farmaciilor, prețul la medicamente, accesul oamenilor la tratamente la domiciuliu pentru COVID, mai ales celor care se află în autoizolare este intens discutat în societate. Oamenii continuă să fie indignați de promisiuni deșarte.

În luna decembrie, Guvernul a declarat frumos că a fost lărgită lista de medicamente compensate și că începând din decembrie toți pacienții tratați la domiciliu vor avea acces gratuit la medicamente”, a susținut Glavan.

Glavan a anunțat câteva amendamente propuse de Grupul Parlamentar „Pentru Moldova” la un proiect de lege al Guvernului, privind compensarea unor medicamente.

Potrivit deputatei, orice extindere a listei de medicamente sau dispozitive compensate este ineficientă atât timp cât 43% din oameni nu au acces la farmacii.

„Vrem să asigurăm accesul fizic și economic al oamenilor la medicamente și dispozitive. Astăzi am semnat și am înregistrat legiferarea livrărilor la domiciliu de medicamente și produse farmaceutice. Pandemia a scos la iveală grava problemă cu care se confruntă oamenii aflați în autoizolare.

Am observat că unele rețele de farmacii deja prestează acest serviciu, care rămâne clandestin. Vrem să le garantăm oamenilor, care comandă medicamente de la farmacii și li se livrează la domiciliu, că acele farmacii, acele mașini mobile respectă cerințele de calitate.

Tot astăzi, am înregistrat inițiativa prin care vrem ca oamenii care locuiesc în localitățile unde nu există filiale care au contract cu CNAM-ul pentru eliberarea medicamentelor compensate sau în cazul oamenilor imobilizați la pat, dar și în cazul oamenilor care se află în autoizolare la domiciliu, Guvernul să fie obligat să identifice toate căile de livrare la domiciliu a medicamentelor și dispozitivelor și să achite integral acest cost pentru fiecare pacient.

Propunem întregului plen al Parlmntului dezbateri largi la acest subiect”, a declarat Glavan.

Guvernul anunța la sfârșitul anului 2020 că alte 6 preparate au fost incluse în lista medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Este vorba despre RosuvastatinumLevetiracetamumAripiprazolumCabergolinumDeflazacortum și Memantinum. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății care spune că preparatele vor fi compensate cu cu rate de la 30% până la 100%.

Totodată, MSMPS a informat că medicamentele destinate tratamentului COVID-19 și tratamentului de recuperare, conform schemelor de tratament, au fost incluse în lista medicamentelor compensate, pe o perioadă provizorie până la scăderea ratei de incidență a cazurilor de COVID-19 în R. Moldova și se prescriu inclusiv pentru persoanele neasigurate.

sursa:  Ziarul de Gardă

Link:https://www.zdg.md/stiri/stiri-sociale/video-deputaii-pentru-moldova-cer-guvernului-r-moldova-sa-fie-asigurata-livrarea-medicamentelor-domiciliu/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.